Informații generale IM

Specializarea INGINERIE MEDICALĂ este încadrată în domeniul fundamental de studii universitare ŞTIINŢE INGINEREŞTI APLICATE şi se adresează candidaţilor cu studii de licenţă în domeniul ingineresc, biomedical sau de ştiinţe aplicate. Pregătirea formează competenţe în dezvoltarea şi promovarea aparaturii medicale de diagnostic, terapie şi reabilitare, cat şi în asigurarea asistenţei tehnice moderne pentru intervenţii clinice. Sunt pregătiţi specialişti pentru a desfăşura activităţi de cercetare, exploatare şi asistenţă tehnică în mediul medical (clinic sau de cercetare) şi în ingineria pentru aplicaţii medicale. Caracterul complementar al masteratului oferă un cadru de inter-relaţionare favorabil schimbului profesional de experienţă între absolvenţi cu licenţa în diverse specializări, sub îndrumarea unui corp profesoral format din specialişti în domenii diferite.

Acest program a fost supus evaluării în conformitate cu prevederile Ministerului Educaţiei pentru acreditarea programelor de studii universitare şi a primit calificativul Încredere-Acreditare, conform Hotărarii Consiliului ARACIS din 21.07.2011.

Plan de invatamant IM