Accesul liber şi neîngrădit al oricărei persoane din România la informaţiile de interes public, definite astfel prin Legea 544/2001, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice.
Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.
Prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naţională, precum şi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar.
- Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (actualizată 2016)
- Legea educaţiei naţionale – nr 1/2011
- Actualizare Legea nr 1/2011 [02.09.2013, www.edu.ro]
- DECRET nr 175/3 august 1948
- ORDIN nr 7195/07 XII 1992 – privind schimbarea denumirii din Institutul Politehnic din Bucuresti in Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti
- HG 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
- H.G. nr. 583/2016 – Standard general privind publicarea informatiilor de interes public
Solicitarea în scris a informației de interes public sau a reclamației administrative, se face folosind modelele formularelor tip ale cererii de informații de interes public și ale reclamatiei administrative, care se pot descarca de aici:
Orice persoana are dreptul de a solicita si de a obtine de la autoritatile si institutiile publice, informatii de interes public adresate in scris sau verbal.
Universitatea POLITEHNICA din București
Adresă: Splaiul Independenței, nr. 313, sector 6, RO-060042, București
Serviciul Relații Publice: relatii.publice@upb.ro
Telefon/Fax: + 40 (21) 402 9465
Site: http://www.upb.ro/
DECIZIE RECTOR nr 525/06.06.2014
Conform prevederilor pct. 5.2 alin. (2) din cadrul Procedurii de sistem privind semnalarea neregularitatilor aprobata deUPB a fost creeata adresa de mail speciala unde pot fi trimise toate neregulile semnalate.
Programul de funcționare al instituției
Administrativ: L-V 8:00-16:00
Didactic: conform orarului
- Model solicitare legea 544/2001
- Model de reclamație administrativă I – răspuns negativ
- Model de reclamație administrativă II – nu s-a răspuns în termen
Documentele pot fi descărcate, tipărite, completate şi depuse la Registratura Universităţii POLITEHNICA din București.
Conform art.12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii:
- informațiile din domeniul aparării naționale, siguranței și ordinii publice, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate potrivit legii;
- informațiile privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate potrivit legii;
- informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenței loiale potrivit legii;
- informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
- informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pune în pericol viața , integritatea corporală, sănătatea unei personae, în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare;
- informațiile privind procedurile juridice, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre părțile implicate în proces;
- informațiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecție a tinerilor.
Modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului la acces la informaţiile de interes public solicitate
Aceste modalităţi sunt stipulate în Cap. 3 – „Sancţiuni” al Legii nr. 544/2001-10-12, cu modificările ulterioare, privind liberul acces la informaţiile de interes public, după cum urmează:
„Art. 21
(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.
(2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată.
(3) Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.
Art. 22
(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.(*)
(2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.
(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.
(4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.”
(5) Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru.”
* Art. 7 al Legii nr. 544/2001 prevede că :
„(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.
(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.”