Pe data de 20 aprilie 2021 au avut loc selecțiile regionale pentru Competiția Internațională de Comunicare în Știință FameLab, organizat de British Council.

Concursul, organizat anual, presupune susținerea unui discurs cu o durată de maximum 3 minute, care să fie corect din punct de vedere științific, prezentat pe înțelesul tuturor și evaluat pe baza ”celor 3 C”: conținut, claritate și carismă.

Câștigătoarea locului 1 pentru etapa regională este Carmen NICOLAE, absolventă a Facultății de Inginerie Medicală, vorbind despre rezultatele cercetării elaborate în cadrul programului de masterat Smart Biomaterials and Applications.

Pe baza prezentării despre scaffold-uri și elemente pentru personalizarea implanturilor standardizate, obținute prin tehnologii de fabricare precum printarea 3D, studenta a câștigat ca premiu un Masterclass de comunicare, susținut de Malcolm Love, cunoscut formator și comunicator pe teme științifice din Marea Britanie.

În cadrul acestui eveniment desfășurat pe 8-9 mai, au fost abordate teme precum puterea improvizației, a limbajului trupului, în paralel cu importanța comunicării în știință și a modului în care aceasta se realizează.